Șemineul sculptat, ca inimă a Casei Tătărescu: un simbol interbelic, opera Miliței Petrașcu

În istoria artei românești, conexiunea dintre Constantin Brâncuși, Arethia Tătărescu și Casa Tătărescu devine un punct de interes esențial pentru înțelegerea modului în care cultura publică și arta s-au intersectat în perioada interbelică. Această legătură simbolică și materială reflectă nu doar un dialog între artist și comunitate, ci și o rețea de colaborări, în care rolul femeilor în infrastructura culturală capătă o dimensiune concretă și durabilă. Casa Tătărescu, prin prezența unor opere realizate de Milița Petrașcu, ucenica lui Brâncuși, oferă astăzi o punte între dimensiunea intimă a artei și cea monumentală a ansamblului de la Târgu Jiu, subliniind astfel continuitatea și relevanța patrimoniului cultural românesc.

Șemineul sculptat, ca inimă a Casei Tătărescu: un simbol interbelic, opera Miliței Petrașcu și moștenirea lui Constantin Brâncuși

Legătura dintre Constantin Brâncuși, Arethia Tătărescu și Casa Tătărescu constituie o poveste despre artă, memorie și implicare civică, desfășurată pe mai multe planuri. Arethia Tătărescu, prin conducerea Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, a fost figura centrală care a facilitat aducerea lui Brâncuși „acasă” pentru realizarea Calea Eroilor, ansamblu dedicat eroilor din Primul Război Mondial la Târgu Jiu. Milița Petrașcu, ucenica sculptorului, a fost liantul care a recomandat și susținut această colaborare, iar astăzi Casa Tătărescu, situată pe Strada Polonă nr. 19 din București, păstrează în spațiul său lucrări sculptate de aceasta, creând astfel o legătură tangibilă între cei trei actanți ai acestei istorii culturale.

Arethia Tătărescu și infrastructura culturală a memoriei

Arethia Tătărescu (născută Piteșteanu), femeie educată la Conservatorul Regal din Bruxelles și implicată activ în viața culturală și socială a județului Gorj, a fost președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene. Sub conducerea sa, această organizație a devenit un agent cultural și civic esențial, capabil să mobilizeze resurse și să susțină proiecte de amploare, precum ansamblul monumental de la Târgu Jiu. Într-o perioadă în care rolul femeilor în sfera publică era încă în formare, Arethia a înțeles importanța construcției unei infrastructuri culturale durabile, care să susțină memoria colectivă prin forme vizibile și instituții rezistente în timp.

Drumul spre Brâncuși: recomandarea ucenicei și acceptul sculptorului

Propunerea de a realiza un monument dedicat eroilor a fost inițial adresată Miliței Petrașcu, ucenica lui Brâncuși și o artistă cu propriul său parcurs în sculptura românească. Aceasta a recomandat pe Constantin Brâncuși drept creatorul potrivit pentru un astfel de proiect. Apreciind această invitație ca pe o întoarcere simbolică în propria țară, sculptorul a acceptat să lucreze la ansamblu fără a solicita onorariu, transformând astfel comanda într-un gest de dar cultural și responsabilitate publică. Această decizie reflectă, în egală măsură, relația sa cu România și convingerea că arta este parte integrantă a memoriei naționale.

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu: un proiect urban și simbolic

Ansamblul de la Târgu Jiu se distinge prin faptul că nu reprezintă o simplă colecție de sculpturi, ci o axă urbană care leagă geografia orașului de semnificația comemorării eroilor. Traseul, cunoscut sub numele de Calea Eroilor, pornește de la malul Jiului, traversează Grădina Publică și se încheie în zona cazărmilor, cu Poarta Sărutului la început și Coloana Infinitului la capăt. Proiectul a implicat nu doar realizarea sculpturilor, ci și gestiunea exproprierilor, trasarea străzii și organizarea spațiului urban, toate acestea fiind susținute financiar și logistic de Liga Națională a Femeilor Gorjene și autoritățile locale și centrale.

• Poarta Sărutului (1937)
• Masa Tăcerii (1937)
• Coloana Infinitului (1938)
• Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” pe axul Căii Eroilor

Milița Petrașcu: puntea între Brâncuși și Arethia Tătărescu

Milița Petrașcu, considerată ucenica directă a lui Constantin Brâncuși, a avut un rol esențial în punerea în relație a sculptorului cu inițiativele culturale din Gorj. Implicată în proiecte de memorie simbolică, precum mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, ea a fost un element de continuitate artistică și umană, garantând coeziunea dintre viziunea lui Brâncuși și obiectivele comunității. Prin lucrările sale, Milița Petrașcu a transmis mai departe limbajul esențial al maestrului, dar și spiritul implicării în viața publică.

Casa Tătărescu: patrimoniu viu și expresie a filiației artistice

Casa Tătărescu de pe Strada Polonă nr. 19 din București adăpostește astăzi o parte a acestei istorii culturale sub forma unui șemineu și a unei bănci sculptate de Milița Petrașcu. Aceste obiecte nu sunt simple piese de mobilier, ci expresii discrete ale limbajului artistic creat de Brâncuși și continuat de ucenica sa. Casa devine astfel un spațiu în care se pot citi în mod intim și concret legăturile dintre artă, memorie și familie, între monumentalitatea ansamblului de la Târgu Jiu și intimitatea ambientului casnic.

Memoria culturală și rolul Casei Tătărescu în context contemporan

Într-un oraș în care patrimoniul cultural este deseori fragmentar, Casa Tătărescu reprezintă un punct de reper pentru înțelegerea modului în care arta brâncușiană s-a integrat în viața cotidiană și în memoria colectivă. Faptul că aici se regăsesc lucrări ale Miliței Petrașcu, ucenica lui Constantin Brâncuși, leagă palpabil trecutul de prezent și oferă o experiență culturală care transcende simpla vizitare a unui monument sau a unui muzeu. Aceasta este o invitație la reflecție asupra modului în care patrimoniul poate fi trăit și înțeles în spații domestice, în afara circuitelor publice tradiționale.

Ansamblul de la Târgu Jiu și provocările memoriei postbelice

După al Doilea Război Mondial, receptarea operei lui Constantin Brâncuși în România a cunoscut fluctuații semnificative. În perioada realismului socialist, sculptorul a fost marginalizat ca reprezentant al „formalismului burghez”, iar ansamblul de la Târgu Jiu a fost supus unor tentative de demolare. Cu toate acestea, începând cu anii ’60, Brâncuși a fost redescoperit și revalorizat ca geniu național, iar ansamblul a fost restaurat și protejat. Aceste momente arată fragilitatea patrimoniului și importanța unei susțineri instituționale și sociale constante.

Legătura durabilă între Brâncuși, Casa Tătărescu și patrimoniul cultural românesc

Legătura dintre Constantin Brâncuși, Casa Tătărescu și ansamblul de la Târgu Jiu este un exemplu elocvent al modului în care patrimoniul cultural se construiește prin relații umane, instituționale și artistice. Casa Tătărescu, cu șemineul și banca sculptate de Milița Petrașcu, devine astfel o dimensiune a acestui patrimoniu viu, oferind un punct de legătură între trecut și prezent, între spațiul monumental și cel intim, între artist și comunitate.

Întrebări frecvente